Comuna Băneasa

Județul Constanța

Monografia comunei

SUMAR

Băneasa

15°C

cer acoperit de nori

Răsărit: 07:23
Apus: 18:26

Joi

12/9°C

Vineri

18/9°C

Sâmbătă

15/12°C

Comuna Băneasa („Parachioi”, în limba turcă, reprezentând satul cu bani) este situată la intersecția meridianului 27 grade, 42 minute, 0 secunde longitudine estică și paralela 44 grade, 4 minute și 12 secunde latitudine nordică.

Elevația față de nivelul Mării Negre este de 87 metri. Comuna este situată în partea de sud-vest a județului Constanța, în zona de podiș a platformei Dobrogei dunărene, având o suprafață de 10.970 ha. Se află la 93 kilometri distanță de municipiul Constanța și la 60 kilometri de Medgidia, acesta fiind orașul cel mai apropiat.

Comuna Băneasa are următoarele delimitări teritoriale:

  • la Nord – comuna Oltina și satul Răzoarele;
  • la Est – comuna Ion Corvin, comuna Dobromir;
  • la Sud – obstina Silistra (Bulgaria);
  • la Vest – comuna Lipnița (România) și obstina Silistra (Bulgaria).

Comuna Băneasa are arondate patru unități, respectiv comuna principală și alte trei sate. Localitatea este amplasată la o distanță de 6 kilometri spre Vest de satul Negureni, 3 kilometri spre Sud de satul Răzoarele, 12 kilometri de comuna Oltina, 2 kilometri spre Nord de satul Făurei, 9 kilometri spre Nord-Vest de Dobromir, 11 kilometri spre Est de Lipnița și 3 kilometri la Est de granița cu Bulgaria. Suprafața a intravilanului este de 204 hectare. Cele trei sate componente sunt: Negureni, Făurei, Tudor Vladimirescu.

De menționat este faptul că, până în anul 1930, majoritatea satelor din Dobrogea aveau denumiri turcești. După acest an, s-au schimbat denumirile satelor din turcă în limba română și pentru a înțelege mai bine această monografie vor fi precizate atât denumirile vechi, cât și cele noi ale satelor care au făcut parte din
comuna Băneasa:

  • Parachioi = Băneasa;
  • Ghiuvegea = Cărpiniș;
  • Calaici = Făurei;
  • Regepcuis = Tudor Vladimirescu;
  • Techedereși = Valea Țapului;
  • Caranlâc = Negureni.

Satele limitrofe comunei Băneasa sunt:

  • Velichioi = Goruni;
  • Curuorman = Răzoare;
  • Bazarghian = Rariștea;
  • Ciucurchioi = Brebeni;
  • Cuzgun = Ion Corvin;
  • Techechioi = Lespezi;
  • Enisenlia = Văleni;
  • Asarlac = Cetatea;
  • Nastradin = Pădureni;
  • Beilic = Viile;
  • Polucci = Adâncata (sat desfințat în 1968, aparținea de comuna Aliman);
  • Bac-cuisu = Floriile.

Relieful localității Băneasa este de deal, caracteristic Podișului Dobrogei și al Subpodișului Oltinei. Teritoriul comunei este situat în platforma Dobrogei de Sud, dezvoltată pe formațiunile cele mai vechi antecambriene, cu altitudini cuprinse între 125–133 de metri. Relieful este alcătuit din interfluvii relativ plane, care coboară în trepte, spre nord, și este despărțit prin numeroase văi seci.

Marin Ionescu Dobrogianu (n. 1866 – d. 1938) a fost un militar și istoric român. A studiat geografia și istoria Dobrogei, iar opera sa complexă cuprinde cărți și articole dedicate orașului Constanța, Deltei Dunării sau diferitelor aspecte legate de ținutul cuprins între Dunăre și Mare.

Marin Ionescu Dobrogianu și-a lăsat semnătura pe o lucrare monumentală, Dobrogea în pragul veacului al XX-lea. Geografia matematică, fisică, politică, economică şi militară, aceasta fiind cea mai cunoscută operă a sa, care a fost publicată în anul 1904, fiind reeditată în anul 2010.

În această lucrare, autorul face o analiză amănunțită, în anul 1896, a grupului de dealuri din zona Parachioi, cuprinse între valea Canara-Ceair (la vest) și valea Beilicu (la sud), numită Derînea-Ceair, Gheren-Ceair și Enisemli.

Valea Canara-Ceair, care între pietrele frontierei 18-19, întră în Bulgaria pentru a duce la Cranova, se continuă către sud, paralel cu frontiera prin valea Sarp-Omar-Ceair, care în dreptul pichetului nr. 17 se întâlnește cu Valea Regep-Cuis-Ceair ce vine de la sud dinspre Cadichioi; la pichetul 17, valea Regep-Cuisu-Ceair se îndoaie brusc spre est, spre satul Regep-Cuisu și se continuă prin păduri până la dealul Sanar-Iol-Bair cu numirea de Buiuk-Orman-Culac, pe o lungime de la frontieră de 4 kilometri. Pe această vale, merge drumul Dobromir–Regep-Cuisu, peste frontiera pe la pichetul 17 la Cranova.

În cartea sa, Căpitanul M. D. Ionescu descrie 3 dealuri din zonă:

a) Șiran -Culac-Bair;

b) Cara -Peretik-Artazi;

c) Aivalic -Bair.

Acestea despart văile Canara-Ceair și Sarp-Orman-Ceair (Bulgaria) de valea Ghiuvenli-Ceair, ce merge prin Dobrogea pe la satele Ghiuvegea, Parachioi și Calaici, până aproape de Regep-Cuisu. Lungimea acestor trei dealuri este de 6 kilometri, înălțimea cea mai mare fiind la Aivalic-Bair de la sud (175 m) și merge descrescând până la 168 m către nord. Dealul Cara-Peretlik-Artazi (la pichetul 16) este acoperit cu pădurea Chereslik-Orman, ce se întinde până la Calaigi, iar de la piatra nr. 13 se întinde către N-E spre Parachioi. Dealul Macmara (168 m), acoperit cu petice de păduri, se continuă către N-V printre valea Demen-Ceair (la vest) și Giuvenli-Ceair (la est), cu numirea de Capuschioi-Bair, și coboară către nord în panta dulce, până la balta Iortmak, iar pădurea Buiuk-Orman îl acoperă în întregime. Lungimea acestui deal de la piatra nr. 13 până la balta Iortmak este de 8 km, iar înălțimea maximă este de 168 m; la vest de satul Calaigi și drumul de la Esechioi la Parachioi, urcă dealul
Capuschioi-Bair.

De la movila Tuzla-Iuk (piatra 14), acesta se întinde către nord și e traversat de la N la S de drumul Regep-Cuisu la Techedereși. Către vest, aceiași vale desparte ramura estică de cea de vestică, ce se întinde pe la N-V de satul Techedereși, până la Buiuk-Orman-Culac pe la sud de pădurea Catana. Culmea principală are o înălțime de 200 m; lungimea dealului Caralmus-Orman este de 2 km la S-E, iar ramura estică este de 5 km pe la vest de satul Dobromir.

Prin dealul Dobromirul din Vale, cotat la 200 m, Șinir-Iol-Bair, se leagă cu dealul Sari-Iol-Bair, între care se întinde pădurea Asadac-Orman. Uzum-Mesea-Șirti este un deal în lungul văii Cuigiuc-Culac, până la Parachioi, iar pădurea Tengea îi acoperă partea lui sudică. Prin Șinir-Bair se face legătura acestui deal cu BaspunarȘirti, la punctul Calaigi cotat la 196m și se întinde între Parachioi și Bazarghian (Rariștea) cu o lungime de 10 kilometri, către Est este acoperit de pădurea Cojocarul.
La nord, se leagă cu dealul Distrail la punctul cotat cu 167m.

Dealul Başpunar-Șirti se desfăşoară către nord, între văile Cisme-Culac (satul Caranlâc), valea satului Ciucur-Chioi (Brebeni) şi dealul Arpalak, a cărei înălțime
maximă este de 143 metri și coboară către nord în valea Derînea.

Dealul Distrail continuă către nord de dealul Baspunar-Șirti, are o înălțime maximă de 172m și trimite două ramuri către nord, despărțite între ele de valea Beilic- Ceair. Ramura estică poartă denumirea de Ceatal-Orman, peste care trece șoseaua Ostrov-Cuzgun (Ion Corvin) de unde începe a se numi Hassan-Orman; are maximum de înălțime la punctul Caranlâc, cotat 136m, coboară până la comuna Beilic în panta foarte dulce și desparte Valea Beilic la Vest numită și Curu-Orman, de Valea Derînea la vest.

Ramura de la vestul Văii Beilicului se întinde pe la nordul comunei Ghiuvegea (Cărpiniș), între aceasta și Curu-Orman (Răzoare) sub numele de Mezarlac-Bair, are o înălțime de 143 m, pădurea Muzaiși-Orman îi acoperă partea sudică; acest deal se întinde către N-V pe la pădurea Duan-Chioi-Orman, desparte valea băltii Iortmak de valea Casla-Punar și Ghenciu, iar la movila Iortmak cotată la 140 m se întinde către nord de-a lungul lacului Oltina (la vest) și Curu-Orman (la est).

Valea Dermen-Ceair, la Sud, pe teritoriul comunelor Lipnița, Carvăn, (cătunul Velichioi) și Ghiuvegea, se naște din două văi ale Dealului Uzum-Bair în Bulgaria şi trece frontiera sub numele de Canara-Ceair, pe la piatra nr.12. De aici se numește Sarichioi-Ceair, până în dreptul Comunei Ghiuvegea, de unde începe a se numi Dermen-Ceair, până la deschidere în balta Iortmak, pe unde trece drumul județean Ostrov-Cuzgun, ce are o lungime de 15 kilometri, malurile sale sunt înalte și stâncoase, din cauza dealurilor apropiate, printre care trece și Velichioi-Bair și Dermen-Șirt la vest, Șiran-Culac-Bair și Capuskioi la est.

Pădurea Buiuk-Orman ocupă malurile sale sudice. Această vale este paralelă cu precedenta și prin ea merge drumul Lipnița – Cranova (Bulgaria), trecând frontiera pe lângă piatra nr.12, care este tăiată la Nord de drumul Velichioi-Parachioi. Din descriere, fiind paralel cu frontiera, reiese importanța sa militară.

Valea Ghiuvenli-Ceair, pe teritoriul comunelor Regep-Cuius, Parachioi și Ghiuvegea, este formată din împreunarea a două văi secundare:

a) Cuiugiuc-Culac la est, pe teritoriul comunei Parachioi se desface din poalele vestice ale dealului Aslama-Șirti, se îndreaptă către vest, cu direcția S.E.-N.V., merge printre dealurile Bas-Punar pe dreapta și Uzum-Meze-Șirti pe stânga, pe lângă pădurea Cojocaru și după un drum de 4 km, se deschide în valea Ghiuvegea sau Ghuvenli-Ceair, chiar în Parachioi. Prin ea merge drumul județean Lipnița- Ghiuvegea-Enisemlia, și este tăiata de mai multe drumuri comunale, între care amintim Parachioi-Bazarghian și Calaigi-Caranlâc.

b) Calaigi-Ceair, vale ce se desface din poalele nordice ale dealului Aivalic- Bair, are direcția N-V și se unește cu precedenta la Parachioi. Ambele văi unite iau numirea de Ghiuvenli-Ceair, care trece prin comuna Ghiuvegea, are direcția generală
N-V; făcând mai multe cotituri merge şi se deschide în balta Iortmak, la șoseaua județeană Ostrov-Cuzgun.

Podișurile interfluviilor prezintă denivelări care variază între 0,50–2,00 metri altitudine relativă, prezentând pante de 2-5% și chiar de 5 – 10%, la contactul cu versanții.

Geomorfologic, în Dobrogea de Sud se dezvoltă formațiuni protozoice constituite din calcare sarmațiene sub formă de blocuri sau plăci și marne. Tectonic, șisturile verzi sunt puternic cutanate, vatra localității de reședință Băneasa fiind așezată în zonă cu relief frământat. Acțiunea diferențiată a factorilor subterani modelatori a dus la formarea unor unități de relief caracterizate prin structură de podiș cu altitudine redusă, diferențele altitudinale dintre părțile componente fiind reduse.

Vegetația pădurilor de aici este constituită atât din specii termofile și rezistente la ariditate, arbori, liane și tufărișuri, cât și din variate plante ierboase. Există întinse păduri de cer (Quercus cerris), stejari pufoși (Quercus pubescens și Quercus virgiliana), stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) etc. Sunt prezente numeroase specii mediterane-submediterane, printre care mai reprezentative sunt vișinul turcesc (Prunus Cerasus), mojdreanul (Fraxînus ornus), cărpînița (Carpînus orientalis), păliurul (Paliurus spîna-christi), scumpia (Cotînus coggygria), ghimpele (Ruscus aculeatus), etc. Dintre plantele ierboase, în ochiurile stepice apare Stipa Capillata, Stipa Ucraînica; sunt prezente în zonă și cele două specii de bujor, Paeonia tenuifolia și Paeonia peregrina. Stâncăriile au numeroase specii rare, plante calcifile și xerofile.

Dintre mamifere, în formularul standard sunt incluse mai multe specii de lilieci (chiroptere): liliacul cu potcoavă a lui Méhely (Rhînolophus mehelyi), liliacul mic cu potcoavă (Rh. hippoșideros), liliacul mare cu potcoavă (Rh. ferrumequînum), liliacul cu aripi lungi (Mîniopterus schreiberșii), liliacul cărămiziu (Myotis emargînatus), dar pe lângă acestea se mai cunosc de aici liliacul comun (Myotis myotis), și două specii de lilieci pitici (Pipistrellus nathușii, P. savii). Această diversitate de chiroptere se explică și prin prezența numeroaselor fisuri din stânci, necesare ca loc de ascunziș pentru unele dintre aceste specii. prin aceste stepe, trăiesc popândăul (Spermophilus citellus) și dihorul pătat (Vormela peregusna). În păduri este cunoscută prezența pârșului mare (Glis glis), pârșului cu coada stufoasă (Dryomys nitedula), a bursucului (Meles meles), pisicii sălbatice (Felis șilvestris). Dintre mamiferele carnivore, mai ușor de depistat este șacalul (Canis aureus), ale cărui lătrături se pot auzi pe timp de noapte. În ultimii ani este constatată revenirea lupului (Canis lupus), cândva exterminat din zonă. În lucrarea lui Răduleț N., Stănescu M., apărută în anul 1996, Contributions a la connaissance des mammiferes du sud de la Dobrogea (Roumanie). Trav. Mus. Hist. nat. “Grigore Antipa”, 36: 385 – 389, de la Canaraua Fetii se citează prezența liliecilor Myotis emarginatus, Pipistrellus savii și Rhinolophus hipposideros, apoi mustelidele Martes foina și Vormela peregusna, pe lângă cvasi-omiprezentul popândău (Spermophilus citellus).

Datorită poziției sale geografice, Dobrogea, inclusiv Băneasa, face parte din zona agroclimatică I – caldă, secetoasă care se caracterizează prin precipitațiile cele mai reduse comparativ cu restul teritoriului țării și prin cele mai generoase resurse termice. Climatul este temperat continental, cu unele particularități legate de prezența Mării Negre, a Dunării și a unor întinse suprafețe de lacuri, care umezesc aerul atenuând contrastele termice.

Temperatura medie anuală depășește 11 grade Celsius. Radiația solară este cuprinsă între 125-134 Kcal/cm2/an, iar durata de strălucire a soarelui este de 2270-2340 ore/an.

Precipitațiile sunt cuprinse între 351-405 mm/an, perioada cea mai bogată în precipitații fiind către sfârșitul primăverii și începutul verii.

Destul de important în evoluția fenomenelor climatice este rolul jucat de dinamica generală a atmosferei. Pe teritoriul țării noastre, principalele centre barice de acțiune ale masei atmosferice sunt reprezentate de ciclonul dinamic al Azerelor, anticiclonul continental siberian, depresiunile barice din Marea Mediterana și cele din nordul Oceanului Atlantic. Acestea generează deplasări ale maselor de aer cu frecvente și intensități diferite, influențând temperatura și mai ales circulația atmosferică locală.

Deplasările ciclonilor și anticiclonilor pe diferite traiectorii determină anumite stări de timp în diferite perioade ale anului, cu repercusiuni asupra formelor biofizice. Dintre vânturile ce se resimt pe teritoriul localității Băneasa pot fi amintite:

Crivățul – un vânt foarte puternic, rece și uscat, care se dezvoltă la periferia anticiclonului siberian, având direcția NE – SV. Bate iarna, determină geruri mari, înghețuri intense, polei, iar uneori viscole puternice, însoțite de viteze mari ale vântului, provocând spulberarea, troienirea zăpezii, înghețul solului și degradarea culturilor, eroziunea solului, înzăpezirea arterelor de circulație, etc.

Austrul – vânt uscat, prezent aproape în toate anotimpurile. El se dezvoltă la periferia anticiclonilor centrați în Peninsula Balcanică, în condițiile existenței unei depresiuni barice în centrul Transilvaniei. Iarna produce ger, vara secetă, iar primăvara usucă rapid câmpul umed.

Băltărețul – vânt umed, având originea în ciclonii care se formează pe Marea Mediterană și în Marea Neagră. Bate în special toamna și primăvara, din SE și spre NV, sau din est spre vest, însoțit de nori negri și groși, care produc o ploaie mărunta și caldă, de scurtă durată. Uneori bate și iarna, aducând ploi, iar vara, răcoare.

Suhoveiul – bate în perioada caldă a anului. Bate din direcții diferite, dar îndeosebi din Est, fiind un vânt fierbinte și uscat, provocând seceta și uneori eroziunea solului, cauzând furtuni de praf. Mai poartă numele de „Sărăcilă”, „Traista Goala” sau „Traista-n Băț”.

Dintre fenomenele atmosferice deosebite pot fi amintite, în perioada de iarnă poleiul, chiciura, înghețul și depunerile de gheață; pentru toamnă și primăvară – bruma (care prezintă condiții favorabile de formare încă din a doua parte a lunii septembrie și primăvara până în luna mai), ceața, etc. Masele de aer care afectează zona de studiu sunt de direcție estică. Anticiclonul siberian aduce aici mase de aer rece ce generează ierni reci și geroase.

Masele de aer care vin din direcția vestică aduc slabe influențe submediteraneene, ele generând veri calde și uscate.

În mod normal, în decursul unui an, cele mai multe precipitații cad în lunile mai, iunie, reprezentând aproximativ 2/3 din cantitatea anuală de precipitații. Cel mai scăzut nivel se înregistrează în perioada rece a anului, în lunile Februarie și Martie, acestea fiind cele mai secetoase, având un nivel pluviometric minim. Astfel, se poate distinge un climat temperat continental.

În lucrarea Dobrogea în pragul veacului al XX-lea. Geografia matematică, fisică, politică, economică şi militar, Căpitanul M.D. Ionescu arată că, în regiunea Cokargea (Pietreni), Enigea (Deleni), Polucci (Adâncata), Parachioi, Ghiol-Punar (Șipote) și Esechioi, straturile jurasice ale acestei regiuni formează un platou stâncos, în care sunt săpate văi și râpe, mai mult sau mai puțin adânci. Aceste paturi sunt acoperite de depozite sarmațiene (miocen) sau cu desăvârșire goale. Ele înfățișează peste tot strânse raporturi cu straturile de gresie de la Kioseler (cretaceu), care se interpun între ele și Sarmaticul, care formează peste tot marginea superioară a văii Borungea.

Straturile jurasice sunt compuse din calcar alb, dur, care formează mici grote. În valea Iortmak ele formează mici bancuri, pe când în alte localități (Esecchioi, Polucci etc.) constituie paturi de mai mulți metri înălțime, dispuse orizontal. Aceste straturi de calcare sunt despărțite prin crăpături în numeroase fragmente cimentate cu loess, care le dă aspectul unor ziduri colosale. De aici, a apărut şi legenda conform căreia aceste paturi sunt ziduri ale unor vechi cetăți dispărute. După fosilele găsite la Polucci, ele aparțin Jurasicului.

Cernoziomul levigat, specific podișului Oltinei se caracterizează prin faptul că materialul parental este format din loessuri cu textura lutoasă și luto-argiloasă. Apa freatică nu influențează profilul de sol, depășind adâncimea de 10 m și, mai mult, drenajul global fiind în general bun. Aceste soluri sunt fertile, moderat aprovizionate cu humus, o rezervă mai mare de humus găsindu-se în primii 50 cm (203 tone/ha), mijlociu aprovizionate cu azot, bine aprovizionate cu fosfor mobil și cu potasiu mobil.

Regosolurile sunt caracterizate prin prezența unui orizont urmat de materialul parental, format din roci neconsolidate, menținute aproape de suprafața solului prin eroziune geologică. Se întâlnesc pe suprafețe reduse și în podișurile Oltinei și al Cobadinului. Acestea s-au format sub influența unui climat mai umed, media multianuală de precipitații atmosferice fiind de 400-500 mm, iar temperatura medie anuală de 10,5- 10,9 grade Celsius. În zonele mai joase, regosolurile s-au format în condițiile unui climat cu caracter continental mai pronunțat (zonă climatică călduroasă – secetoasă), cu o cantitate relativ scăzută de precipitații (350-375 mm), iar temperaturile mai ridicate (11-11,4 grade Celsius). Regosolurile sunt soluri puțin fertile, cu cantități reduse de humus și substanțe fertilizante care sunt îndepărtate în permanență prin eroziune. Pentru creșterea fertilității acestor soluri se impune realizarea de agroterase și administrarea unor cantități sporite de îngrășăminte organice și minerale.

Localitatea Băneasa face parte din județul Constanța, iar istoricul ei este legat de regiunea Dobrogea. Trecutul Dobrogei, bogat în evenimente, este strâns legat de istoria marilor imperii și regate dispărute. Ținutul acesta a fost locuit și stăpânit, în antichitate, de strămoșii noștri daco-geți și romani. Scythia Minor, numele Dobrogei antice, a fost romanizat cu 100 de ani înaintea Daciei.

Cultura greco-romană a strălucit în Scythia Minor (Dobrogea) vreme de peste o mie de ani și, de aceea, ea este bogată în rămășițe antice, care ne amintesc de cele două civilizații apuse, cum în alte părți ale țării nu găsești.

Dobrogea a fost locul de întâlnire, de conviețuire și de înfrățire a românilor.

Prin secolele VII-VI Î.Hr. negustorii greci se stabilesc pe țărmurile Mării Negre, întemeind coloniile Tomis (Constanța), Callatis (Mangalia) și Histros (Histria). Din anul 28 î.Hr., Dobrogea se află sub stăpânire romană, având denumirea de Dacia Pontica. În secolele II-III, încep năvălirile barbare care vor dura mai bine de 1000 de ani. În secolele XII-XIII, bizantinii atribuie teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră despotlui bulgar Dobrotici, iar de atunci acest teritoriu se numește Dobrogea. Marea invazie tătară din anul 1241 pustiește Dobrogea.

Mircea cel Bătrân (1386-1418) anexează Dobrogea vechiului teritoriu statal al dacilor, Țara Românească.

Expediția lui Mahomed I, sultanul turcilor, din anul 1417 duce la ocuparea Dobrogei de către turci, ocupație care durează 460 ani.

Mocanii păstori de peste Carpați, agricultorii din Câmpia Română, pescarii din părțile dunărene, au fost aceia care au contribuit la menținerea și întărirea românismului în Dobrogea, sub dominația otomană, dând naștere vigurosului tip de român dobrogean, din zilele noastre.

Conform descoperirilor arheologice din comuna Băneasa și zonele limitrofe, rezultă că pe aceste meleaguri au existat așezări omenești din cele mai vechi timpuri (mileniul IV –III Î. Hr), care corespund Culturii Gumelniţa, mileniul II-I Î.Hr., Epocii Bronzului (Cultura Hamangia), Epocii Fierului (începând cu mileniul I Î.Hr.- Cultura Hallstatt), dar şi Epocii târzii a Fierului (Cultura Latene, sec. V-I Î.Hr.).

Faptele istorice au arătat, cu prilejul expediției persane conduse de regele Darius, între anii 514-513 Î.Hr., că geto-dacii și-au apărat pământul și libertatea lor cu vitejia poporului care, după învățătura lui Zamolxis, se credea nemuritor.

Geto-dacii erau buni agricultori și păstori, din fire cumpătați și statornici, se îmbrăcau cu ițari și cămăși lungi, iar pe timp de iarnă purtau cojoace. În acest sens, sugestive sunt versurile lui Ovidius (Publius Ovidius Naso – poet roman surghiunit la Tomis, născut la 20 martie, anul 43 Î.Hr., la Sulmo azi Sulmano în Italia și decedat în anul 17 sau 18 D.Hr. la Tomis, azi Constanța) din Tristia VII, „Între barbari”:

„Vrei tu să afli poate și cîne-s tomitanii
Și ce fel de năravuri se văd în jurul meu
Cu geții în amestec sunt grecii de pe-aice,
Dar geții cei războinici, pe greci îi covârșesc.”

După războaiele daco-romane din anii 101-102 și 105-106, Dobrogea este cucerită de romani, iar Tropaeum Traiani, fosta așezare civilă suprapusă uneia getodacice în 170 D.Hr este transformată în municipium, vechii locuitori bucurându-se de un statut juridic superior față de ceilalți locuitori ai provinciei. În sec. II-III, populația se înmulțește considerabil și viata capătă aspect roman.

După retragerea romană din timpul Împăratului Aurelian, în anul 275 D.Hr., încep marile năvăliri ale popoarelor migratoare: avarii, gepizii, hunii, slavii, pecenegii, cumanii, tătarii etc., până la cucerirea Dobrogei de către turci, în 1417. Turcii procedează la o colonizare sistematică cu elemente musulmane și tătărești care locuiesc și muncesc împreună cu creștinii autohtoni, români în cea mai mare parte. Existența unei numeroase populații românești în Dobrogea a constituit factorul determinant în continuarea neîntreruptă a strânselor legături între această provincie și cele de pe malul stâng al Dunării.

În anul 1850, agronomul Ion Ionescu de la Brad călătoreşte în Dobrogea și vizitează 388 de sate. Acesta face statistica populației, românii fiind pe locul întâi în ordinea importanței numerice. El afirmă că elementul românesc locuia în masă mai compactă de-a lungul Dunării. Cât despre alcătuirea satelor românești, același autor afirmă că fiecare dintre ele reprezintă ˶o Dacie în miniatură˝.

Informații importante referitoare la numărul populației comunei Parachioi sunt prezentate în Expunerea prezentată în fața conșilierilor județului Constanța de dl. Prefect N.T. Negulescu 1916-1922/1923.

Astfel, în anul 1916, populația comunei Parachioi era de 2364 suflete, din care 1228 bărbați și 1136 femei, iar în 1922 de 1918 locuitori, din care 926 bărbați și 992 femei.

Pentru vizualizarea detaliată a Monografiei comunei puteți da click aici.